vineri, 24 decembrie 2010

Model cerere recalculare

SEFULUI SERVICIULUI PENSII MILITARE SI DREPTURI SOCIALE
DIRECTIA FINANCIAR- CONTABILA

    Subsemnatul Maior (Rz.) .........., domiciliat în ....., Str. ..., nr. .., Bl. ...., sc..., ap. .., telefon 0769247968, pensionar militar în plată la Teleorman trecut în rezervă/încetat activitatea la data de ........., în condiţiile Legii nr.164/2001,
Am completat cererea de recalculare a pensiei militare (după modelul din Legea 119/2010) forţat fiind de aplicarea legii mai sus menţionate, împotriva voinţei mele. Ulterior voi ataca în instanţă decizia de recalculare a pensiei.
-         Numărul deciziei de pensie –
-         Codul numeric personal -
-         Unitatea militară din care am trecut în rezervă 01462 din localitatea Alexandria.
     Anexez în copie următoarele documente:
          - adeverinta venituri realizate –
          - carte de munca –
          - adeverinta grupa de munca –nr.
- mandat (talonul) de plată a pensiei -
- carte / buletin de identitate seria TR, nr.
In cazul în care efectuaţi recalcularea pensiei mele şi îmi reduceţi cuantumul acesteia vă atrag atenţia că încălcaţi :
·  Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a Libertăţilor fundamentale, Roma, 4.XI.2000 Art. 1. Interzicerea generală a discriminării;
·  Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a Libertăţilor fundamentale de la Paris din 20.03.1952 unde este prevăzută protecţia proprietăţii, la art. 1 precizează că „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.”
·  Comunicarea Comisiei Europene din anul 2000 intitulată : Evoluţia protecţiei sociale dintr-o perspectivă pe termen lung – Pensii sigure şi viabile (COM/2000/0622 final ) precizează expres că problematica sistemului de pensii rămâne în sarcine statelor membre, dar trebuie să se înscrie în capacitatea Uniunii Europene de a promova un nivel ridicat de protecţie socială, obiectiv fundamental statuat de art.2 al Tratatului instituind Comunitatea Europeană;
·  Comunicarea Comisiei Europene din anul 2001 adresată Consiliului, Parlamentului European, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor, referitoare la Armonizarea integrată a unui serviciu de strategii naţionale ce vizeaza garantarea unor pensii sigure şi viabile(COM(2001)362 final). Comisia Europeana propune o serie de obiective printre care şi prezervarea capacităţii sistemelor de pensii de a asigura atingerea acelor obiective sociale care constau în asigurarea unor venituri sigure şi convenabile pensionarilor şi care să asigure condiţii de viaţă decente persoanelor în vârstă.
·  Carta socială europeană revizuită, adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996 şi ratificată de România prin Legea nr.74 din 3 mai 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.193 din 4 mai 1999. Astfel această cartă, care prin art.12 al părţii a II-a reglementează între altele “Dreptul la securitate socială”, prevede, de asemenea, la art.E al părţii a V-a,  Nediscriminarea”,
·  Directivele Europeane nr.86 şi 97/1996 care  se referă la "o categorie particulară a lucrătorilor", "acordarea pensiei e legată direct de durata serviciului militar, iar pensia este calculată raportat la ultima soldă a gradului militar", am citat din Directiva Europeană.
Prin aplicarea forţată a prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice încălcaţi  prevederi ale Constituţiei României/2003 astfel: art. 11 alin. (2)„Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, art. 20 alin. (1) şi (2) – „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile cetăţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte. (2)Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.” precum şi art. 148 alin. (2) şi (4) – „(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. (4)Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2)”.
·  Decizia Nr.20 din 2 februarie 2000 a Curţii Constituţionale a României care  precizează: „Curtea Constituţionala reţine ca instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare şi pentru magistraţi nu reprezintă un privilegiu, ci este justificată în mod obiectiv, ea constituind o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii şi magistraţii”.
·  Decizia nr. 120 / 15 febr. 2007 a Curţii Constitutionale care subliniază: “...In cazurile în care din recalculare rezultă un cuantum mai mare al pensiei, se va plati acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fară a se aduce vreo atingere drepturilor legal castigate anterior.
·  Legea nr.19 la  alin.(6) : ”În cazul în care prin aplicarea prevederilor alin. (5) rezultă un cuantum al pensiei mai mic decât pensia cuvenită potrivit legislaţiei anterioare, se păstrează cuantumul avantajos.
 la alin. (7) Prevederile alin. (6) se aplică pe toată perioada în care pensia calculată pe baza punctajului determinat conform alin. (2)-(4) şi a valorii punctului de pensie este mai mică decât pensia cuvenită potrivit legislaţiei anterioare
• Sentinţele civile ale Curtilor de apel Cluj şi Bucureşti, date in zilele de 23.11.2010, respectiv 06.12.2010 prin care a fost anulata H.G. 735/2010.
Va rog sa aplicati intocmai prevederile normelor legislative interne si internationale iar daca imi  diminuati  cuantumul pensiei  imi rezerv dreptul de a apela la instantele  de judecata interne si internationale competente.



Data................................                           Semnătura...........................


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu